... vad stralucirea diminetii , vad negura noptii , vad sfarsitul cum se apropie . Imi place sa stau sub cearceaf si sa imi privesc ranile dupa maini facute de trecerea timpului . Deseori am asternut pe foile din caietul meu de romana vocea unei femei , o femeie care mergea si care vorbea... dar niciodata nu am inteles ce a spus , doar i-am asternut vocea . Am lasat copacii sa creasca , pana au ajuns cu crengile in fereastra mea . Mi-am taiat bucati din mine si am hranit animale uitate de lume , am facut bucuroase acele suflete cu bucatica din mine . Am ajuns sa imi intind aceeasi rufa zilnic pe sarma din fata ferestrei dar zilnic ingheata dar eu nu renunt sa o spal de
"pacate" si sa o fac ca noua .
Am continuat la nesfarsit sa stau langa telefon sperand ca acea femeie sa sune si sa imi spuna ca
"ii e dor de vocea mea" .
1 comentarii:
imi plac foarte mult prozele tale :)
Trimiteți un comentariu